psychology and anthropology

Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate Konrad Lorenz – Alexandru Belicciu

Konrad Lorenz s-a născut pe 7 noiembrie 1903, la Viena, Austria. Dragostea lui pentru animale începe în afara şcolii, la casa părinţilor de la ţară, iar interesele sale au devenit şi mai întemeiate pe la vârsta de 10 ani, atunci când citeşte teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin.Devine cunoscut prin teoriile sale asupra comportamentului animal (experimente efectuate pe gâsca greylag), lucru pentru care, împreună cu colegii săi, Tinbergen şi Frisch, în anul 1973 li se oferă Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină pentru „descoperiri în ceea ce priveşte crearea şi stabilirea de modele de comportamente individuale şi de grup la animale”. Cartea autorului pe care îmi propun s-o recenzez în cele ce urmează se numeşte „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate”. Titlul cărţii este metaforic, dar conţinutul acesteia este unul ştiinţific, simplificat de autor în ideea de a fi înţeles de public. Dacă ar fi după mine să propun un alt titlu, cred că aş numi-o „Cele opt probleme globale ale omenirii”, or, subiectul acestei lucrări îl constituie anume problemele omenirii care cer o soluţionare de neamânat. Unele din ele poartă un caracter local, altele, din contra, cuprind regiuni mari sau omenirea în ansamblu. Scrisă în anul 1973, atunci când au loc răsturnări de percepţii şi priorităţi, „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate” de Konrad Lorenz analizează omul modern şi problemele sale, cauzate de activitatea noastră iraţională bazată pe o singură dorinţă – acumularea a cât mai multe avuţii prin orice mijloace (acestea din urmă fiind nefaste tot pentru noi), ignorând consecinţele ce le au de suferit generaţiile următoare. Cu alte cuvinte, cum zice şi autorul – „pustiirea spaţiului vital” şi, respectiv –dezumanizarea. Toate aceste probleme sunt raportate la viziunea etologică şi la doctrina pseudodemocratică, „ce afirmă că nu organizarea sistemului nervos şi a organelor de simţ ale omului determină, prin evoluţia lor filogenetică, modul său de comportare socială şi morală, ci doar „condiţionarea” căreia omul îi este supus, în decursul ontogenezei sale, prin influenţa exercitată de către mediul cultural ambiant” (p.132). Momentul scrierii cărţii nu mi se pare deloc întâmplător, fiindcă începând cu anii ’70 ştiinţa occidentală progresistă şi responsabilă constată că explozia demografică şi epuizarea resurselor naturale condamnau de facto omenirea la extincţie. Vinovată era creşterea economică necontrolată şi, evident, sistemul capitalist. Şi pentru că numai o trezire violentă la realitate mai putea salva lucrurile, oamenii de ştiinţă au început să se preocupe de aceste probleme. Konrad Lorenz este unul din ei, care prin „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate” cred că a conştientizat catastrofa ce se apropia „cu o viteză exponenţială”, fiindcă nu e o chestiune de secole, ci de ani. Iar ca urmare a globalizării, lumea de astăzi a devenit vădit mai periculoasă, omenirea ajungând la situaţia când poate să se autodistrugă nu atât pe cale militară, cât pe cale „paşnică”. Astfel, o idee importantă a cărţii lui Konrad Lorenz este perspectiva înfiorătoare a dispariţiei chinuitoare şi treptate a întregii omeniri. Am menţionat şi mai sus despre stilul cărţii, autorul reuşind să îmbine armonios termenii ştiinţifici cu stilul publicistic, astfel încât noi cititorii să lecturăm cartea cu interes. Iar dacă să fac un „lobby” pentru această carte, aş mai zice că prin diversitatea temelor abordate, „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate” devine o carte atrăgătoare. De ce? Fiindcă ne poate face mai atenţi la problemele cotidiene, la problemele cu care se confruntă omenirea, pe care nu le sesizăm, fiind cuprinşi de interesele ce guvernează interacţiunile noastre din viaţa de zi cu zi, dar care influenţează şi determină aceste interacţiuni. Aşadar, aceste opt fenomene distructive care au loc în societatea modernă după Konrad Lorenz, sunt:

 

1)Suprapopularea 2)Pustiirea spaţiului vital, 3) Întrecerea cu sine însuşi, 4) Moartea termică a simţurilor, 5) Decăderea genetică, 6) Sfărâmarea tradiţiei, 7) Receptivitatea la îndoctrinare 8) Armele nucleare.

Aceste procese sunt diferite, „dar care se află intr-o relaţie de interdependenţă cauzală, ameninţând să ducă la dispariţia nu numai a culturii noastre contemporane, ci şi a omenirii ca specie” (p.130). Atunci când mi se recomandă o carte, de obicei pun două întrebări:1) De ce ar trebui să o citesc? şi2) Ce aduce nou această lucrare în comparaţie cu alte lucrări pe aceeaşi temă? Ei bine, de ce ar trebui să o citim? Chiar dacă este cercetător şi om de ştiinţă, autorul a optat pentru un stil, în care face oricui accesibilă o parte a lumii ştiinţifice (poate şi din dorinţa acestuia de a fi înţeles de cât mai multă lume). Explicaţiile care ni se ofer, nu sunt teoretice, autorul venind cu exemple pentru a ne convinge. Demersul cărţii este unul clar: să ne dăm seama în ce lume trăim şi care sunt principalele probleme ale omenirii, când şi cum să acţionăm sau ce poziţie să avem în raport cu cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate. Pe de altă parte, discut o carte bine structurată. Fiecare capitol prezintă câte un păcat în parte, oferind cărţii o concentrare şi o sistematizare a informaţiei pe care o aflăm în momentul lecturării. Iar descrierea calmă pe care o întâlnim te face să reflectezi cu adevărat şi afectiv, nu doar să parcurgi simplu pagină cu pagină, ci să priveşti cu alţi ochi (mai buni, mai lucizi) universul uman. În ceea ce priveşte noutatea cărţii, aş putea spune că, citită din punctul de vedere al omului de azi, cartea lui Lorenz nu ar aduce nimic nou. Este o carte a timpului ei şi trebuie citită ca atare. Dar atunci când a apărut, ea chiar era o noutate, cu idei revoluţionare. Acum aflăm multe despre problemele omenirii la TV sau în alte mijloace de informare în masă, dar cartea lui Lorenz are meritul de a fi prima care a tras semnale asupra distrugerii naturii umane. Nu este o punctare a unor probleme globale, nu este un pliant de avertizare, nu este un raport al omenirii, este o lucrare a întregii lumi, care pune în prim-plan individul ca specie socială, problemele civilizaţiei prin prisma impulsurilor umane (ura, dragostea, furia, prietenia, loialitatea, devotamentul, încrederea, etc.). Problemele cu care se confruntă omenirea astăzi au început să fie abordate în mai multe lucrări, în special lucrări de istorie, geografie, însă nu ca temă centrală, ci ca subtemă a problematicii mai largi legate de evoluţia civilizaţiei. Consider că lucrarea „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate” ia în considerare şi aspectul psihosocial, ceea ce aduce un plus de cunoaştere. Cunoaşterea unor aspecte legate de structura şi proprietăţile funcţionale ale sistemelor vii, îndeosebi a comportamentul animal şi cel uman. Or, Konrad Lorenz este considerat unul din fondatorii ştiinţei etologice şi înţelege acest comportament în funcţie de un sistem evolutiv al speciei care s-a dezvoltat pe parcursul istoriei şi a timpului geologic: „Etologia tratează, aşadar, atât comportamentul animal cât şi cel uman ca funcţie a unui sistem ce îşi datorează existenţa şi forma specifică unei deveniri istorice care s-a desfăşurat în filogenie, în dezvoltarea individului şi, la om, în istoria culturii” (p.9). Totodată, autorul insistă şi asupra perturbărilor care au loc în comportamentul uman, numindu-le patologice şi care „reprezintă cea mai grea şi ambiţioasă sarcină pe care şi-o asumă ştiinţa naturii”. Asta, pe lângă sistemul specific omului. El este de părere că omenirea şi-a pierdut instinctul de conservare datorită dezvoltării tehnologice, care pare să ne ameninţe pe noi ca fiinţe biologice. Acest proces este numit de Lorenz –dezumanizare, adică conflictul dintre natura biologică a omului şi mediul social, cu toate practicile impuse. Pornind de la această ipoteză, autorul îşi va construi următoarele capitole şi va vorbi despre suprapopularea pământului şi devastarea habitatului natural, accelerarea excesivă a tuturor proceselor sociale, nevoia pentru satisfacerea imediată a tuturor nevoilor, degradarea genetică, ruptura de tradiţie, receptivitatea la îndoctrinare şi armele nucleare.

Suprapopularea pământului sau problema demografică este prima pusă în discuţie de Lorenz. El susţine că prin „înmulţirea fără măsură a omului” indivizii îşi pierd „cele mai înalte şi nobile însuşiri şi capacităţi ale omului” (p.20): sentimentele, emoţiile, contactul direct între fiinţele umane, deoarece suntem expuşi spre a stabili diverse contacte sociale, uneori în exces: „Cu siguranţă că aglomerarea unor mase umane în marile oraşe moderne este în mare măsură vinovată de incapacitatea noastră de a mai percepe chipul aproapelui nostru în fantasmagoria chipurilor mereu schimbătoare ce se tot suprapun şi estompează” (p.21). Acest lucru ne împinge spre o izolare, declanşând manifestări agresive, ca urmare a aglomerării multor indivizi într-un spaţiu restrâns. Devenim atât de mulţi, încât nu ne mai suportăm, urâm vecinii, înjurăm pe străzi ori apropierea fizică în metrou sau la trecerea de pietoni ne face să ne îndepărtăm cât mai mult unii de ceilalţi. Ca urmare a agresivităţii manifestate, noi renunţăm a ne mai implica sentimental în relaţii fiind mai degrabă indiferenţi. Consecinţele nu încetează să apară, participăm sau suntem martori oculari la diferite acte de huliganism în stradă sau în transportul public şi nu intervenim sau nimeni nu se bagă să apere victima. Şi oare toate acestea nu ne duce la fenomenul dezumanizării? Eu zic că dă, prin „epuizarea şi eşuarea relaţiilor interumane […] şi lipsa generală de amabilitate” (p.22). Pe de altă parte, consider că această problemă constituie cauza principală a celorlalte crize umane. Pustiirea spaţiului vital natural. Omenirea civilizată, trebuie să-şi asume şi acest păcat: noi distrugem nu numai mediul exterior în care trăim, ci şi frumuseţea naturii, rezervaţii naturale, păduri, specii rare şi pe cale de dispariţie. Omul modern, prin lipsa de clarviziune şi a folosirii imprudente a mediului natural înconjurător contribuie la diminuarea resurselor de viaţă, necesare omului. Acuitatea şi gravitatea acestei probleme, Konrad Lorenz ne-o demonstrează prin exemplul exploatărilor ilegale din America, despăduririle „ce au dus la dispariţia a nenumărate specii de animale folositoare” (p.29), dar care, din păcate, importanţa problemei nu este nici astăzi recunoscută şi înţeleasă pe deplin de opinia publică. În continuare, exemplele pe care ni le oferă Konrad Lorenz în acest capitol nu par deloc a fi străine de societatea contemporană de astăzi şi individ în parte: defrişările sau pescuitul excesiv, introducerea unui nou animal într-un habitat în care el nu există etc. Stilul persuasiv al autorului se simte aici în construcţia logică a frazei sale: „Celula unei tumori maligne se deosebeşte de o celulă a unui organism sănătos în primul rând prin faptul că ea a pierdut acea informaţie genetică de care are nevoie pentru a-şi îndeplini rolul de verigă utilă în cadrul comunităţii de interese a organismului”(p.32). Factorul antropologic, vrea să menţioneze autorul, a exploatat orice sentiment pios al omului în faţa frumuseţii şi măreţiei unei creaţii ce-i este superioară. Pe de altă parte, tot omul, îşi exprimă necontenit dorinţa sa de individualizare, încurajând izolarea de aproapele său. Lorenz oferă exemplul blocurilor, care au între ele balcoane şi pereţi despărţitori, astfel încât vecinii să nu se poată vedea între ei. „Oamenii nu pot şi nu vor să intre in contact social „peste gard” cu vecinii, temindu-se să nu-şi vadă reflectată propria imagine disperată” (p.33). Acest lucru duce în viziunea mea şi la îndepărtarea de orice simţ estetic şi etic. Or, pentru un mediu sănătos din punct de vedere spiritual, e nevoie şi de frumuseţea naturii şi de mediul cultural ambiant creat de om. Scriitorul se dovedeşte a fi foarte critic în privinţa multora dintre constantele lumii de azi, cum ar fi dispariţia normelor morale elementare sau pudoarea şi respectul pentru intimitatea proprie şi a celor din jur, lăcomia sau frica de a pierde avuţiile. Acesta ar fi cel de-al treilea păcat – Întrecerea cu sine însuşi. Konrad Lorenz defineşte foarte clar acest păcat, utilizând expresii precum „forfota întrecerii interumane”, „concurenţă fără milă”, „utilitarism”, „efect distructiv”, „timpul înseamnă bani”, „lăcomia orbitoare de bani”, „grabă extenuată”, „poziţie ierarhică superioară” etc., care au devenit grijele noastre, lipsindu-ne însă echilibrul. Dar când ţelul nostru în viaţă este goana după bani şi averea, noi tulburăm acest echilibru, şi „urâm lumea în care trăim”. Mi se pare o idee foarte interesantă şi actuală chiar şi pentru lumea în care trăiesc eu: este adevărat! Dorinţa necontrolată pentru bunuri materiale se mişcă între fixaţia pentru bani, mâncare, maşini simandicoase, trofee sexuale şi diplome onorifice sau celebritate mediatică. În această plajă largă, lăcomia omului poate cunoaşte cele mai spectaculoase transformări. Porniri stihiale, gânduri necontrolate, pofte insaţiabile – toate conlucrează cu biata noastră fantezie pentru a redefini noţiunea legitimă de „coş zilnic” sau „nevoie primară”. Aceasta nu este altceva decât autodistrugere sau dezumanizare, care după Lorenz este cauzată nu atât de lăcomie, cât de frică.

Poate fiecare individ în parte are acest sentiment de frică, frica insuportabilă de a fi lăsaţi în urmă, de a nu greşi, de a sărăci, de a nu face faţă, adică suntem nişte şobolani care se întrec pentru nimicuri. „Frica sub toate formele ei e cu siguranţă cel mai important factor de subminare a sănătăţii oamenilor moderni, producându-le hipertensiune arterială, rinichi cirotici, infarct la tinereţe şi alte asemenea bucurii”, spune Konrad Lorenz (p.39). Această goană spre a avea cât mai mult şi cât mai rapid cred că ne face să devenim incapabili de a mai percepe adevăratele valori şi, realmente, ne lipsim de îndeletnicirea de a reflecta şi suferim, aşadar, „din cauza solicitărilor nervoase şi sufleteşti la care ne obligă întrecerea cu cei asemenea nouă”, adică întrecerea cu sine însuşi. Moartea termică a simţurilor. Acesta este alt păcat al omenirii civilizate, care se manifestă prin dispariţia tuturor sentimentelor şi afecţiunilor, în urma procesului de moleşire biologică. Konrad Lorenz se referă aici la dezvoltarea tehnologiei şi farmacologiei. Toate aceste progrese duce la alterarea simţurilor umane, a sensibilităţii estetice şi etice, la lipsirea omului modern de discernământ între bine şi rău, între frumos şi urât etc. („Această „moarte termică emoţională” pare să ameninţe într-un mod cu totul special acele bucurii şi suferinţe ce decurg în mod necesar din relaţiile noastresoci ale, din legăturile noastre cu soţii şi copiii, cu părinţii, rudele şi prietenii”, p.54). Acest proces neplăcut se răsfrânge şi asupra mediului înconjurător. În acest context, conchide autorul, „moartea termică emoţională”, blazarea, plictisul îl conduc pe om, inevitabil, la căutarea unor situaţii de stimulare noi şi din ce în ce mai puternice. Un fenomen tipic esteneofil ia, care afectează relaţia noastră cu obiectele din mediul ambiant, dar şi relaţia cu semenii, fiindcă „îşi pierd, după un timp de posesie, forţa de atracţie, în mod perfect analog cu iubita, prietenul sau chiar patria” (p.56). Autorul continuă cu decăderea genetică; prin degradarea normelor devenim din ce în ce mai puţini umani, nu mai dăm dovadă de, cum numesc psihosociologii – comportament prosocial, altruist, nu mai ştim să ne ajutăm între noi. Autorul face comparaţie între progresul tehnologic şi progresul unei tumori maligne, crezându-le similare. Omul îşi reneagă însuşirile care îi dau calitatea de fiinţă liberă, matură şi responsabilă, regresând într-o fiinţă veşnic imatură, „programată” să se ghideze după propriile dorinţe şi instincte egoiste, dezrădăcinată de tradiţie, de trecut, înstrăinată de acel tip de cunoaştere filtrată prin selecţie a unei culturi vechi, dar vii şi durabile fiindcă e singura menită să ofere reperele calitative – nu există astfel de repere fără o bază ontologică. În consecinţă, pierderea acestei informaţii conduce la fenomenul decăderii genetice despre care vorbeşte Konrad Lorenz în acest capitol. Următorul păcat este sfărâmarea tradiţiei. Konrad Lorenz explică cum normele se schimbă de la o generaţie la alta, încât nu mai au un substrat al tradiţiei şi devin din ce în ce mai mult produsul mass media. Ca urmare, are loc şi sfărâmarea structurilor ierarhice. Într-un grup în care lipseşte structura ierarhică, situaţia unui copil este extrem de nefirească. Lipsa modelului patern, faptul că „omul batrân” nu mai impune respect, toate acestea produc modificări periculoase în structura familiei. „Atitudinea unei mari părţi a tinerilor din ziua de azi faţă de părinţi e caracterizată de o considerabilă aroganţă dispreţuitoare, în care nu există niciun dram de blândeţe. Revoluţia tineretului de azi e susţinută deură, şi anume de o ură strâns înrudită cu cel mai periculos şi mai persistent dintre toate sentimentele de ură: cu ura naţională” (p.86). Şi nu trebuie să ne mire faptul că apar fenomene precum etnocentrismul, rasismul şi xenofobia, fiindcă urâm alte culturi şi astfel, ne pierdem propriile tradiţii.

Receptivitatea la îndoctrinare. Konrad Lorenz explică cum suntem noi manipulaţi în masă fără să ne dăm seama, tocmai pentru că nu mai avem valori puternice pe care să le susţinem. Dintre toate tipurile de îndoctrinare, printre care se numără moda („cea mai eficientă metodă de a manipula mari mase de oameni prin uniformizarea năzuinţelor lor”, p.116), automobilele şi politica, autorul pune accent pe îndoctrinarea ştiinţifică, domeniu care se confruntă cu o puternică dezumanizare. Mi se pare foarte interesant acest capitol şi cum autorul interpretează fenomenul îndoctrinării, de aceea am să mă opresc mai mult la acest păcat, exprimându-mi şi punctul meu de vedere vis-a-vis de îndoctrinare. Am înţeles că nu omul este acel care a inventat minciuna, ba mai mult, chiar există multe specii de animale care disimulează pentru a obţine diferite lucruri (apărare, sex, hrană). Dar omul e singura specie care caută adevărul, singura specie care vrea să se cunoască pe sine, să îşi cunoască natura. Dar privilegiul căutării adevărului, despre lume şi despre sine, îl au din păcate puţini oameni. În primul rând pentru că e dificil, în al doilea rând că e dureros. Uneori aş crede că oamenii vor să fie îndoctrinaţi, le place, preferă să li se întâmple acest lucru, decât să caute şi să accepte adevărul. Revenind la cartea „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate” şi la păcatul discutat –recepti vi tatea la îndoctrinare – Lorenz afirmă că nu este just să se afirme că toţi oamenii au în mod potenţial aceeaşi valoare (pentru a nu se ajunge la idealul egalitarist: „când încerci să împarţi oamenii în persoane normale şi persoane cu deficienţe eşti suspectat că pledezi pentru camera de gazare”, p.112). Pseudodemocraţii au făcut din această concepţie falsă un principiu al libertăţii şi democraţiei, însă, nu au reuşit prin aceasta decât să infecteze cu un „virus cancerigen esenţa sănătoasă a democraţiei şi libertăţii” (ibidem). Doctrina behavioristă ignoră acea parte umană esenţială constituită din însuşirile înnăscute, moştenite, ce-şi trag obârşia dintr-o dezvoltare filogenetică, proclamând ideea că omul este exclusiv o „construcţie” socială (în vederea nivelării diferenţelor, doctrinele pseudodemocratice au avut un rol hotărâtor în demersul desfiinţării tradiţiei, a moştenirii culturale şi spirituale). Adepţii acestei teorii „afirmă cu convingere că omul s-a născut ca o pagină nescrisă şi că tot ceea ce gândeşte, simte, ştie şi crede ar fi rezultatul condiţionării sale”; conform acestei doctrine mecaniciste (care analizează comportamentul uman pe baza reflexului şi a reacţiei condiţionate), „toţi oamenii ar putea ajunge egali între ei dacă ar evolua în condiţii exterioare identice, ajungând cu toţii oameni ideali dacă aceste condiţii ar fi ideale. Pentru aceasta însă, oamenii nu ar putea, sau mai bine zis nu ar trebui să aibă niciun fel de însuşiri moştenite…” (p.112). Pentru manipulatorii civilizaţiei consumeriste, condiţionarea este folosită în sensul stimulării instinctelor egoiste, hedoniste, a pornirilor inferioare şi a conformismului, fenomene dezumanizante activate prin intermediul „mijloacelor de informare în masă”. Pentru a păstra analogia prezentată la început, atunci când aceste părţi inferioare sunt amplificate în mod excesiv, întreaga structură vie este supusă disoluţiei, întrucât sistemele de reglare, care ar fi asigurat o dezvoltare echilibrată şi sănătoasă, sunt perturbate. Este împiedicată funcţionarea firească a acestei structuri atât de complexe şi vii, care este fiinţa umană în integralitatea sa, precum şi a celorlalte structuri, de pildă familia; inevitabil, sunt afectate şi legăturile fireşti între oameni. Cunoscând natura umană şi marea ei capacitate de îndoctrinare, cred că responsabilitatea educaţiei e foarte mare. Oamenii se urăsc pentru aspecte culturale, limbă sau relegie, însuşiri care nu spun nimic despre ei ca şi oameni, în care nu se manifestă deciziile lor, pentru că au fost educaţi să urască alţi oameni pe aceste principii. Să fim serioşi, cine ar alege să fie chinez, dacă ar avea această posibilitate, mai ales având în vedere că învăţarea semnelor chinezeşti nu e prea plăcută? Şi totuşi, unul din 5 oameni e chinez… alţii vorbesc tot felul de limbi ciudate, unele impuse strămoşilor lor cu sabia de către cuceritori, alţii sunt musulmani, evrei, creştini, hinduşi etc. Foarte puţini îşi aleg ideologia, religia, limba şi cultura e mai greu. Dar efectele îndoctrinării le vedem în fiecare zi: oamenii sunt adesea superficiali, ceea ce e mai greu e că uneori judecăţile noastre de valoare sunt superficiale. Unele sunt rezultatul îndoctrinării sau sunt întărite prin îndoctrinare. Celor care le e greu să gândească le consumănem estecate. Ultimul, dar nu cel din urmă păcat, este folosirea armelor nucleare. Datorită mijloacelor moderne de transportare, armele nucleare pot atinge orice punct de pe suprafaţa Pământului în numai câteva minute. Iată de ce este lesne de înţeles că un război nuclear ar conduce la pierderea civilizaţiei şi vieţii pe Pământ. Lorenz constată, pe drept cuvânt, că, dintre toate cele opt păcate capitale, acesta este cel mai uşor de evitat. Apocalipsa omenirii se va produce, cel mai probabil, nu în urma exploziei unei bombe atomice, ci atunci când fenomenele pe care Lorenz le-a sesizat cu atâta claritate, dar care pentru omul tehnologizat trec neobservate, se vor fi agravat iremediabil. Adevărata primejdie se ascunde sub aparenţa unor aspecte pe care am ajuns să le considerăm cele mai „normale”. În final, Konrad Lorenz este pesimist în ceea ce priveşte viitorul omenirii.Fiindcă ignoranţa care ne cuprinde pe majoritatea este cel mai sigur promotor al autodistrugerii omenirii. Astăzi viaţa vedetelor este mai importantă decât propria noastră viaţă sau problemele omenirii. 

 

Alexandru Belicciu

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s